Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Inima este Sinele

pagina 2

Discipolul: Chiar din această optică am pus întrebarea referitoare la poziția Inimii. Eu ași vrea să înțeleg experiența lui Bhagavan.
Maestrul: Pura Conștiință transcende mentalul. Ea este experimentată direct. Înțelepții cunosc existența lor acorporală, care nu are sfârșit, exact la fel cum oamenii obișnuiți își cunosc existența în corpul fizic. Totodată, experiența Conștiinței poate s-o comporte pe cea a corpului, sau nu. În experimentarea acorporală a Conștiinței pure un înțelept se află dincolo de spațiu și timp. Lui nu i se poate pune nici o întrebare referitoare la locul în care este plasată Inima. Corpul fizic nu poate ramâne în viață în afara Conștiinței. Senzația noastră că trăim într-un corp are deci ca bază Conștiința. Dar, această senzație corporală, prin însăși natura ei, implică limitări și nu poate coincide cu conștiința eternă și fără sfârsit. Ea nu este decât un reflex punctual și minuscul al conștiinței Pure cu care înțeleptul a înțeles că este identic. Pentru el, prin urmare, această conștiință corporală nu este decât un fel de reflexie în Conștiința infinită și radioasă care este el însuși. Este singurul mod în care înțeleptul își resimte existenta fizică. În timpul experienței sale transcendente când percepe Inima în calitate de Pură Conștiință, înțeleptul nu ține în nici un fel cont de corpul său. El localizează atunci în interiorul limitelor sale corporale această experientă a Absolutului, printr-un fel de amintire senzorială care provine din momentele în care el este conștient de corpul său.

Discipolul: Pentru oameni ca mine, care nu au nici experiența directă a Inimii și nici amintirea care reprezintă o consecință a acestei experiențe, problema pare destul de dificilă. Am putea să încercăm să ghicim acest loc?
Maestrul: Dacă locul inimii ar fi trebuit să depindă de un fel de ghicit, chiar și pentru omul obișnuit, aceasta ar fi fost o problemă lipsită de importanță. Dar nu, în nici un caz, nu poate fi vorba de ghicit; trebuie să existe o intuiție reală și infailibilă.

Discipolul: Cine trebuie să aibă această intuiție?
Maestrul: Toată lumea.

Discipolul: Sri Bhagavan, îmi atribuiți o cunoaștere intuitivă a Inimii?
Maestrul: Nu, nu a Inimii, ci a amplasării sale în corpul fizic.

Discipolul: Sri Bhagavan, afirmați că eu îmi cunosc prin intuiție poziția Inimii în corpul fizic?
Maestrul: De ce nu?

Discipolul: (arătându-se cu degetul) Sri Bhagavan, vă referiți la mine personal?
Maestrul: da, iată intuiția. Cum v-ați desemnat prin acest gest? Nu v-ați plasat degetul pe partea dreaptă a pieptului? Chiar acolo este centrul Inimii.

Discipolul: Ne putând să cunosc direct Inima trebuie, deci, să mă sprijin pe această intuiție?
Maestrul: Ce este atât de șocant? Atunci când un școlar afirmă „Eu sunt cel care a făcut această adunare” sau atunci când va întreaba „Vreți ca eu să vă aduc să citiți această carte”?, vă va desemna capul său, care i-a permis să facă adunarea, sau picioarele sale, care l-au purtat atât de rapid pentru a vă face un serviciu? Nu. În ambele cazuri degetul arătător se va îndrepta către partea dreaptă a corpului în mod natural, exprimând cu inocență acest adevăr profund că sursa Eu-lui său se găsește acolo. Aceasta este o intuiție infailibilă care, în acest fel, îl face să se refere la el însuși, la această Inimă care este Sinele. Este un act absolut involuntar și universal, identic la toți indivizii. Ce dovadă mai convingătoare doriți în legătură cu poziția Inimii în corpul fizic.

Discipolul: Totuși, eu am auzit un sfânt declarând că își resimte experiențele spirituale în locul situat între sprâncene.
Maestrul: Cum am mai spus deja, aici este vorba de realizarea ultimă și Perfectă, care transcende relația subiect – obiect. Atunci când este realizată, nu mai contează unde este plasată experiența spirituală.

Discipolul: Este vorba de a știi care dintre cele două puncte de vedere este corect:
1. Centrul experiențelor spirituale este situat între sprâncene.
2. El este situat în zona pieptului.
Maestrul: dacă doriți să vă dăruiți unei practici spirituale vă veți concentra între sprâncene. Veți realiza atunci Bhavana (contemplarea imaginativă a mentalului). Starea supremă (Anubhava) sau realizarea cu care vă identificați complet și în care vi se resoarbe întreaga individualitate, transcende mentalul. Atunci nu mai există nici un centru care să vi se pară distinct și separat.