Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Inima este Sinele

pagina 3

Discipolul: Aș vrea să vă pun o întrebare în termeni ușor diferiți. Locul dintre sprâncene poate fi considerat sediu al sinelui?
Maestrul: Dumneavoastră acceptați Sinele ca sursa ultimă a Conștiinței, care subzistă fără schimbare în cele trei stări ale mentalului. Admiteți acest lucru. Dar priviți ce se întâmplă cu o persoană în meditație care se lasă stăpânită de somn. Primul semn al acestei toropeli este următorul: capul începe să cadă spre piept. Acest fenomen nu ar putea să se producă dacă Sinele ar fi fost situat între sprâncene sau în orice altă parte a capului. În timpul somnului profund, experiența Sinelui nu este resimțită între sprâncene. Deci, nu am putea considera acest centru ca fiind sediul Sinelui fără a accepta în același timp faptul că acesta din urmă își abandonează din când în când locul său, ceea ce este absurd. Sadhaka (aspirantul la spiritualitate) poate avea, cu siguranță, experiențe la nivelul tuturor centrilor sau chakra asupra cărora el își concentrează atenția. Nu este nici un motiv să concluzionăm că locul particular al acestor experiențe ar fi, ipso facto, locul sinelui. Se povestește o istorie interesantă despre Kamal, fiul sfântului Kabir. Ea arată faptul că acest cap și locul dintre sprâncene nu poate fi considerat ca sediu al Sinelui. Kabir avea o intensă devoțiune față de Sri Rama. El nu ezita niciodată să ofere de mâncare celor care aduceau din toată inima lor, slavă lui Dumnezeu. Totuși, într-o zi el a constatat că nu avea suficiente provizii cât ar fi fost nevoie pentru o reuniune a credincioșilor. Nimic nu a putut totuși să îl oprească să pregătească dinainte masa în dimineața următoare. Împreună cu fiul său au părăsit casa în timpul nopții pentru a face rost de alimente. Se povestește, că tatăl și fiul au luat toate proviziile unui vânzător printr-o gaură pe care au făcut-o în peretele casei acestuia. Apoi, fiul s-a întors pentru a trezi familia vânzătorului și a le spune că ei au fost prădați, deoarece a anunța acest lucru era pentru el o chestiune de principiu. Din nefericire, atunci când a vrut să se salveze fugind prin spărtura zidului, pentru a-și ajunge tatăl care îl aștepta la celălalt colț al casei, trupul său s-a înțepenit în acea spărtură și i-a fost imposibil să scape de acolo. Nevrând să fie descoperit de urmăritorii săi (deoarece în acest caz i-ar fi fost imposibil să-i hrănească pe credincioși a doua zi), Kamal l-a strigat pe tatăl său cerându-i să-i taie capul și să i-l ia cu el, ceea ce acesta a și făcut. Kabir a reușit să fugă cu proviziile furate și cu capul fiului său, pe care l-a ascuns pentru a nu fi descoperit hoțul proviziilor. Dimineața următoare, Kabir i-a primit pe credincioși așa cum fusese stabilit, fără să se îngrijoreze de loc de evenimentele din noaptea precedentă. „Dacă aceasta este voința lui Rama, și-a zis el, ca fiul meu să-și piardă viața, așa să fie!” Seara, el a ieșit în oraș în procesiune cu grupul prietenilor lui, pentru a realiza un Bhajana și toate celelalte ritualuri tradiționale. În acest timp, vânzătorul căruia i se furaseră alimentele, s-a dus să se plângă regelui și a arătat corpul mutilat al lui Kamal. Dar ce indiciu putea să-i aducă un corp fără cap? Pentru a descoperii identitatea cadavrului, regele a ordonat să fie expus într-un loc foarte vizibil al străzii principale în speranța că cineva va veni să-l recunoască sau să îl ia. Într-adevăr, nici un cadavru nu putea fi abandonat fără ca parinții și familia sa să îl binecuvânteze. Regele spera să obțină noi informații de la omul care s-ar fi apropiat și ar fi luat trupul băiatului, și de aceea el pusese câțiva polițiști să supravegheze acel loc. Kabir și credincioșii, cântând Bhajana au ajuns să treacă pa stradă exact prin locul pe unde se afla corpul lui Kamal. Spre surprinderea tuturor a fost văzut atunci cadavrul ridicându-se și începând să-și miște mâinile ritmic, marcând măsura Bhajanei pe care grupul o cânta. Această istorie dovedește că nici capul, nici locul dintre sprâncene nu sunt sediul Sinelui. Totodată s-a remarcat faptul că dacă unui luptător pe câmpul de bătălie i se taie capul printr-o lovitură viguroasă de sabie, corpul continuă să se deplaseze și să-și miște mâinile ca și cum ar continua lupta, înainte de a cădea total lipsit de viața.

Discipolul: Dar corpul lui Kamal era totuși mort de mai multe ore.
Maestrul: Ceea ce numiți moarte nu era pentru Kamal o experiență extraordinară. Iată ce i s-a întâmplat când era încă și mai tânăr. În copilăria sa, Kamal a avut un prieten de aceeași vârstă cu care se juca adesea un joc cu bile. Ei doi au stabilit o regulă conform căreia cel care a pierdut una sau două partide trebuie să se recompenseze dând un gaj. Ei s-au despărțit într-o seară rezultatul final fiind o partidă în plus în favoarea lui Kamal. Ziua urmatoare, văzând că prietenul său nu sosește la întâlnire, Kamal s-a dus la el pentru a-i cere gajul. Acolo, o imagine teribilă îl aștepta. Prietenul său era întins pe un pat iar familia plângea lânga el. „Ce s-a întâmplat?” Întrebă Kamal. „El s-a jucat cu mine aseară și îmi datorează un gaj”. Părinții și-au amplificat plânsul spunând că copilul a murit. „Nu!” A spus Kamal. „El nu este mort. El doar se preface ca să nu-mi plătească gajul pe care mi-l datorează.” Membrii familiei au protestat, cerându-i lui Kamal să constate singur că nefericitul copil era mort și avea corpul țeapăn și rece. „Pură comedie”, a spus Kamal. „Voi afirmați că trupul lui este țeapăn și rece?” Ce dovedește aceasta? Și eu pot face acest lucru. Spunând astfel, el s-a întins lângă prietenul său și într-o clipă a devenit țeapăn și rece ca un mort. Săracii oameni, care până atunci plânseseră moartea propriului lor copil, au început, plini de uimire și suferință, să plângă de asemenea moartea lui Kamal. Dar dintr-o dată Kamal se ridică și spune: „Vedeți! Am fost mort” așa cum spuneți voi. Totuși, iată-mă din nou viu, plin de forță și ardoare. În același fel, încearcă și el să mă păcălească, dar eu nu-l voi lăsa să o facă, căci eu nu cred în comedia asta a lui.” În final, sfințenia inerentă a lui Kamal a readus viața copilului mort care i-a plătit gajul pe care îl datora. Morala acestei povestiri este că moartea nu înseamnă distrugerea Sinelui. Relațiile sinelui cu corpul nu sunt limitate la naștere și moarte. Locul său în corpul fizic nu are nici o legătură cu experiențele resimțite într-un loc particular, ca de exemplu locul dintre sprâncene: aceste experiențe sunt datorate, într-adevăr, practicii lui Dhyana asupra acestui centru. Starea supremă a conștiinței de Sine nu este niciodată absentă. Ea transcende cele trei stări ale mentalului, ea transcende viața și moartea.