Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Introspecția

pagina 3

Impresiile reziduale (gândurile) despre obiecte apar fără sfârșit, precum valurile unui ocean. Când vor fi eliminate toate aceste gânduri?
Pe măsură ce meditația asupra Sinelui ajunge la nivele din ce în ce mai înalte, gândurile vor fi treptat distruse.

Este posibil ca aceste impresii reziduale ale obiectelor, care provin chiar din alte existențe, dintr-un timp fără început, să fie dizolvate astfel încât ființa să rămână cufundată în puritatea Sinelui?
Fără a-ți mai pune problema dacă "Este posibil sau nu?" trebuie să te păstrezi cu perseverență într-o stare de meditație asupra Sinelui. Chiar dacă cineva este un mare păcătos, el nu va trebui să se îngrijoreze plângându-se "Vai, sunt un păcătos, cum aș putea atinge eu eliberarea?"; el va trebui să renunțe complet la gândul "Sunt un păcătos" și să se dăruiască cu fervoare în meditația asupra Sinelui. Cu siguranță, astfel va reuși să atingă Realizarea Ultimă. Nu există doua minți - una bună și una rea. Impresiile reziduale sunt de doua feluri - pozitive și negative. Când mintea este sub influențta impresiilor pozitive este numită bună, iar când este sub influența impresiilor negative este considerată rea.
Nu va trebui să-i permitem minții să se îndrepte către obiectele lumești și către lucrurile care îi preocupă pe oamenii ignoranți. Oricât de rău ar fi omul de lângă tine, nu trebuie să îndrepți ura asupra lui. Atracția posesivă și ura vor trebui să fie amândouă evitate. Tot ceea ce o ființă dă celorlalți, ea dă Sinelui său Suprem. Dacă acest adevăr este înțeles, cine va mai putea să nu dăruiască totul celorlalți? Când Sinele se dezvăluie, totul se dezvăluie; când mintea devine liniștită totul devine liniștit. Pe măsură ce ne purtăm cu mai multă umilință, vom putea genera din ce în ce mai mult bine. Dacă mintea devine tăcută putem trăi fericiți oriunde.

Cât timp va trebui practicată introspecția, calea de evoluție spirituală prin întrebarea "Cine sunt eu"?
Atât timp cât în minte se mai păstrează impresii ale obiectelor exterioare sau interioare, întrebarea "Cine sunt eu?" este necesară. Pe măsură ce gândurile răsar, ele vor fi distruse imediat, chiar în locul lor de origine, prin intermediul acestei întrebări. Dacă ne păstrăm în contemplarea Sinelui neîntrerupt pâna ce Sinele a fost recunoscut, doar atunci putem renunța la această întrebare. Atâta timp cât mai există dușmani în interiorul fortăreței, ei vor continua să atace fortăreața, dar dacă ei sunt distruși imediat ce apar, fortăreața va fi în totalitate sub stăpânirea noastră.

Care este natura Sinelui?
Ceea ce există cu adevărat este doar Sinele. Lumea și sufletul individual apar în acest Sine (precum sideful în scoica ce va naște o perlă); lumea și sufletul individual apar și dispar în același timp. Sinele este acolo unde în mod absolut nu există nici un gând despre "Eu". Acesta (Sinele) este numit (Tăcere). Sinele însuși este lumea, Sinele însuși este "Eu-l", Sinele însuși este Dumnezeu; totul este Shiva, totul este Sine.

Nu este totul lucrarea lui Dumnezeu?
Fără dorință sau efort, soarele răsare; și numai în prezența acestuia, pietrele prețioase strălucesc, lotusul înflorește și apa se evaporă; oamenii își realizează diferitele lor activități și apoi se odihnesc. Precum pilitura de fier se mișcă și se ordonează în prezența magnetului, doar în virtutea prezenței lui Dumnezeu, sufletele guvernate de cele trei funcții cosmice sau de încincita activitate divină își realizează acțiunile și apoi se odihnesc, în concordanță cu karma proprie. Dumnezeu nu impune; nici o karmă nu Îl poate atinge. Este la fel cum acțiunile lumești nu afectează soarele sau precum activitatea celorlalte patru elemente (pamânt, apă, foc, aer) nu afectează eterul atotcuprinzător.

Dintre toți cei ce se dăruiesc prin devoțiune lui Dumnezeu cine este cel mai de admirat?
Cel care este dăruit Sinelui care cu adevărat este Dumnezeu, este cel mai devotat lui Dumnezeu. A te dărui lui Dumnezeu înseamnă a rămâne mereu cufundat în Sine fără a lăsa să apară nici un alt gând în afară de gândul față de Sine. Oricâte probleme i-am lăsa lui Dumnezeu, El le suportă pe toate. Din moment ce puterea Supremă a lui Dumnezeu face toate lucrurile să se miște, de ce oare noi, fără a ne supune Lui, ne preocupăm în mod constant de gânduri de genul "ce ar trebui făcut și cum și ce nu ar trebui să facem și cum să nu facem?". știm că un tren cară toate bagajele, așa că, după ce ne-am urcat în el, de ce ar mai fi necesar în continuare să ne cărăm pe cap cu efort micul nostru bagaj, în loc să îl punem jos în tren și să ne simțim astfel ușurați?