Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Prezentare

pagina 3

La revărsatul zorilor a intrat în oraș și a căutat să dea de un indicator care să-i arate drumul către Tiruvannamalai. A zărit o bornă kilometrică pe care scria 'Mamballappatu', însă nu știa dacă Mamballappatu este una dintre localitățile pe drumul spre Tiruvannamalai. Înainte de a mai încerca să afle care este drumul pe care trebuie să apuce, a căutat să se reîmprospăteze puțin, fiind obosit și înfometat. A intrat într-un hotel și a cerut mâncare. A trebuit să aștepte până la prânz pentru ca mâncarea să fie gata. După ce a mâncat, a oferit doi annas drept plată. Proprietarul hotelului l-a întrebat câți bani are. Când a aflat de la Venkataraman că mai are doar doi annas și jumătate, a refuzat să accepte plata. De asemenea, proprietarul hotelului i-a spus că Mambalappattu este în drum spre Tiruvannamalai. Venkataraman s-a întors la gara Viluppuram și a cumpărat un bilet spre Mambalappattu, care l-a costat exact măruntul pe care îl mai avea.

Era într-o după amiază, când Venkataraman a sosit la Mambalappattu cu trenul. De acolo a luat-o la pas spre Tiruvannamalai. A mers cam șaisprezece kilometri și se înserase. Era un templu construit din roci uriașe, în vecinătatea localității Arayaninallur. A mers la intrare, a așteptat să i se deschidă ușile, a intrat și s-a așezat în sala coloanelor. Acolo a avut o viziune - cum o lumină strălucitoare a învăluit întreg locul. Nu era o lumină fizică. A persistat pentru o vreme, apoi a dispărut. Venkataraman a continuat să stea într-o stare de adâncă meditație, până ce a fost adus la realitate de către preoții templului, ce așteptau să încuie ușile și să meargă la un alt templu cam la un kilometru distanță la Kilur, pentru o slujbă. Venkataraman i-a urmat, iar când a intrat în celălalt templu, s-a pierdut iarăși în meditație (Samadhi). După ce preoții și-au terminat îndatoririle, l-au trezit, dar nu i-au oferit nimic de mâncare. Paracliserul templului ce văzuse comportamentul colțuros al preoților, i-a implorat pe aceștia să-i ofere o parte din ofranda adusă la templu și neobișnuitului tânăr. Cand Venkataraman a cerut să bea puțină apă, a fost îndrumat către casa unui anume Sastri, ce era la oarecare distanță. Ajuns la acea casă, a leșinat. Câteva minute mai târziu, și-a revenit și a văzut un mic grup de oameni privindu-l curioși. A băut apă, a mâncat puțin, s-a întis și a adormit.

În următoarea dimineață s-a trezit. Era 31 August 1896, sărbătoarea Gokulastami, ziua de naștere a lui Sri Krishna. Venkataraman și-a reluat călătoria, mergând în tăcere pentru o vreme. Se simțea obosit și înfometat. Așa că, s-a gândit să mănânce mai întâi, iar apoi să pornească spre Tiruvannamalai, cu trenul dacă ar fi fost posibil. I-a trecut prin minte că s-ar putea dispensa de perechea de cercei din aur pe care o avea, pentru banii necesari unui eventual bilet pentru călătorie. Dar cum putea fi realizat acest lucru? A mers și s-a așezat în fața unei case, ce din întamplare aparținea unui anume Muthukrishna Bhagavatar. I-a cerut lui Bhagavatar mâncare și a fost îndrumat către stăpâna casei. Bunei doamne i-a făcut plăcere să-l primească pe tânărul sadhu și l-a hrănit, într-un moment de bun augur, ziua de naștere a lui Krishna. După masă, Venkataraman a mers iarași la Bhagavatar și i-a spus acestuia că ar vrea să-și amaneteze cerceii pentru patru rupii, ceea, ce i-ar fi permis să-și ducă la bun sfarșit pelerinajul. Cerceii valorau cam douăzeci de rupii, dar Venkataraman nu avea nevoie de atâția bani. Bhagavatar a examinat cerceii, i-a oferit lui Venkataraman suma pe care acesta a cerut-o, a notat adresa tânărului, și-a scris propria adresă pe o bucată de hârtie pentru tânăr și i-a spus acestuia că își poate răscumpăra cerceii oricând. Venkataraman a luat masa în casa lui Bhagavatar. Pioasa doamnă i-a oferit un pachet cu dulciuri pe care le pregătise pentru Goculastami. Venkataraman și-a luat rămas bun, a rupt bucata de hârtie pe care Bhagavatar i-a dat-o (deoarece nu avea nici cea mai mică intenție de a-și recupera cerceii) și a plecat spre gară. Ne existând nici un tren până spre dimineață, și-a petrecut noaptea acolo. În dimineața de 1 Septembrie 1896, s-a urcat în trenul spre Tiruvanamalai. Călătoria nu a durat prea mult. Coborând din tren, s-a grăbit spre marele templu Arunacalesvara. Toate porțile erau deschise, chiar și porțile altarului interior. Nu era nici un om în templu, nici măcar preoții. Venkataraman a intrat în sanctum sanctorum și astfel, stând în fața Tatălui Arunacalesvara, a trăit un mare extaz și o bucurie de nedescris. Călătoria epică a luat sfârșit. Corabia a ajuns cu bine în port.

Restul a ceea ce noi numim cu prețuire ca fiind viața lui Ramana, (de acum în colo îl vom numi Ramana) a fost petrecut la Tiruvanamalai. Ramana nu a fost inițiat oficial în sannyasa. După ce a ieșit din templu, rătăcind pe străzile orașului, cineva l-a strigat și l-a întrebat dacă nu dorește să-și taie părul. A consimțit imediat și a fost condus la rezervorul Ayyankulam, unde un frizer i-a bărbierit capul. Apoi stând pe treptele bazinului, și-a aruncat în apă restul de bani rămași. De asemenea a renunțat la pachetul cu dulciuri dăruit de doamna Bhagavatar, precum și la cordonul sacru, ce-l poartă orice brahman. Pe când se întorcea la templu și tocmai se întreba de ce și-ar supune trupul luxului unei băii, o ploaie torențială ivită din senin, l-a făcut leoarcă.