Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Prezentare

pagina 5

Alagamal, mama lui Ramana, după ce s-a întors la Manamadurai, și-a pierdut fiul cel mare. Doi ani mai târziu, Nagasundaram, fiul ei cel mai mic, a făcut o scurtă vizită la Tiruvannamalai. Ea însăși mai fusese odata acolo, pe când se întorcea dintr-un pelerinaj de la Varanasi, iar altădată în timpul unei vizite la Tirupati. Cu această ocazie s-a îmbolnăvit și a suferit câteva săptămâni, având simptome de febră tifoidă. Ramana a arătat o mare atenție în a o îngriji pentru a-i reface sănătatea. El chiar a compus un imn în limba tamilă, implorandu-l pe Stapanul Arunachala să o vindece de orice boală. Primul vers al imnului suna astfel: "O, Vindecătorule în forma unui Munte ce-ai apărut să vindeci boala tuturor celor născuți, ce vin unul după altul asemenea valurilor! O, Stăpâne! Este datoria Ta să-mi salvezi mama, vindecându-i febra celei ce și-a găsit singurul refugiu la picioarele Tale." De asemenea s-a rugat ca mamei sale să-i fie acordată viziunea divină și detașarea de orice deșertăciune lumească. Nu mai este nevoie să spunem că ambele rugăciuni au primit răspuns favorabil. Alagamal și-a revenit și s-a întors la Manamadurai. Dar nu mult timp după aceea, a revenit la Tiruvannamalai; puțin mai târziu a urmat-o și fiul cel mic, Nagasundaram care între timp își pierduse soția, lăsându-l cu un copil. Era pe la începutul anului 1916 când Mama a venit, hotărâtă să-și petreacă tot restul vieții cu Ramana.

Curând, după ce mama sa a sosit, Ramana s-a mutat din Virupaksa la Skandasramam, puțin mai sus pe munte. Mama a primit înstruire pentru o viață spirituală intensă. Ea a îmbrăcat roba galben-brună și a luat în grijă bucătăria ashram-ului. Nagasundaram de asemenea a devenit un sannyasin, luîndu-și numele de Niranjanananda. Între discipolii lui Ramana, el a fost mai bine cunoscut ca Chinnaswami (Swami Cel Tânăr). În 1920 sănătatea Mamei s-a șubrezit, iar suferințele unei vârste înaintate au început să o ajungă. Ramana i-a arătat multă grijă și afecțiune, și-a petrecut chiar și nopțile lângă ea, fără să doarmă. Sfârșitul a venit pe 19 Mai 1922, ziua Bahulanavami, în luna de Vaisakha. Trupul ei a fost coborât la poalele muntelui pentru a fi îngropat. Locul a fost ales în cel mai sudic punct, între Palitirtham și Daksinamurti Mantapam. În timpul îndeplinirii ceremoniei, Ramana a stat privind în tăcere. Nirajanananda Swami s-a hotărât să locuiască lângă mormânt. Ramana a rămas în continuare la Skandasramam, dar a vizitat zilnic mormântul. Cam după șase luni, a venit să se stabilească acolo, la poalele muntelui, după cum a explicat mai târziu, nu din proprie inițiativă, ci ca supus al Voinței Divine. Astfel a fost fondat Ramanasramam. Peste mormânt s-a construit un templu ce a fost sfințit în 1949. Odată cu trecerea anilor, ashram-ul s-a dezvoltat constant, iar oamenii, nu numai din India, ci din toate colțurile lumii, au venit să-l viziteze pe sfânt și să primească ajutor în strădania lor spirituală.

Primul discipol occidental al lui Ramana a fost F.H. Humphrys. A sosit în India în 1911, pentru a prelua un post în serviciul de poliție la Vellore. Încredintându-se practicilor oculte, era în căutarea unui Mahatma. Humphrys avea un profesor meditator de limba telegu, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe Ganapati Sastri, iar acesta din urmă l-a dus în fața lui Ramana. Englezul a fost extrem de impresionat. Scriind despre prima s-a întâlnire cu Ramana în International Psychic Gazzete , el spunea: "Odată ajunși la peșteră, ne-am așezat în fața Lui, la picioarele Lui, fără a spune nimic. Am rămas așa pentru o lungă perioadă de timp și am simțit cum mă înalț din propria-mi ființă. O jumătate de oră am privit în ochii lui Maharshi, a căror expresie de profundă contemplație, nu s-a schimbat deloc... Maharshi este un om dincolo de orice descriere a expresiei de demnitate, blândețe, stăpânire de sine și forță de convingere." Ideile despre spiritualitate ale lui Humphrys s-au schimbat în mai bine, ca rezultat al contactului cu Ramana. Și-a repetat vizita la Arunachala. El și-a consemnat impresiile într-o scrisoare către un prieten din Anglia, care l-a rândul lui a publicat-o în Gazette menționată mai sus. Într-una dintre aceste scrisori, a scris: "Nu-ți poți imagina un lucru mai frumos decât zambetul Său." și iarăși, "Este deosebită schimbarea ce se produce într-un om în Prezența Sa!"

Nu toți cei ce au vizitat ashramul erau oameni buni. Uneori își făceau apariția chiar și așa ziși sadhu, nu tocmai bine intentionați. În anul 1924, hoții au spart de două ori ashram-ul pentru a-l prăda. A doua oară, ei chiar L-au lovit pe Maharshi, considerând că au găsit prea puțin de furat. Când unul dintre discipoli i-a cerut permisiunea lui Maharshi de a-i pedepsi pe hoți, sfântul nu a fost de acord, spunând: "Ei au propria lor Dharma, noi o avem pe a noastră. Este datoria noastră de a îndura și de a ne abține. Mai bine să nu fim asemenea lor." Când unul dintre hoți L-a lovit peste coapsa stângă, El i-a spus: "Dacă nu ești mulțumit, mă poți lovi și peste celălalt picior." După ce hoții au plecat, unul dintre discipoli a examinat urmările loviturilor primite de Ramana. Sfântul a adăugat: "Am primit și eu puțină puja," cuvânt care semnifică atăt adorare, venerație, cât și lovitură, purjare, șoc.